Facultatea de Finanţe şi Contabilitate funcţionează în cadrul Universităţii „ARTIFEX” din Bucuresti, care fost acreditată prin Legea nr. 133 din 17 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 436/24.05.2005.
În contextul actual al societăţii informaţionale şi al unei economii bazate pe cunoştinţe, Facultatea de Finanţe şi Contabilitate pregăteşte, în mod egal, economişti cu competenţe în sfera financiar – bancară, a contabilităţii şi a informaticii de gestiune.
Misiunea Facultăţii de Finanţe şi Contabilitate are obiective clare şi realizabile, ele fiind în conformitate cu cerinţele şi normele legale şi se încadrează în profilul instituţiei de învăţământ organizatoare – Universitatea „ARTIFEX” din Bucureşti. Astfel, facultatea noastră urmăreşte să ofere educaţie de calitate, prin acumularea de către absolvenţi a cunoştinţelor necesare investigării, studierii şi analizei fenomenelor şi proceselor vieţii economice interne şi externe, în scopul dezvoltării capacităţii intelectuale şi a cunoştinţelor de specialitate şi al formării competenţelor în domeniile Finanţe, respectiv Contabilitate, dar şi să dezvolte cercetarea ştiinţifică, în scopul răspândirii veritabilei culturi economico-financiare, a valorilor libertăţii economice şi politice şi al dezvoltării spiritului antreprenorial, ca premise ale progresului economic şi social. Încă din primul an de funcţionare, Facultatea de Finanţe şi Contabilitate şi-a propus să realizeze o pregătire profesională, ştiinţifică şi practică de performanţă a studenţilor săi, astfel încât aceştia să facă faţă cerinţelor tot mai ridicate ale pieţei muncii.
Începând cu anul universitar 2005–2006, urmare a prevederilor Legii nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, cu modificările şi completările ulterioare şi a Hotărârii Guvernului nr. 916/11 august 2005, Facultatea de Finanţe şi Contabilitate din cadrul Universităţii „ARTIFEX” din Bucureşti a trecut la aplicarea sistemului Bologna: 3 ani, cu un total de 180 credite, pentru studiile universitare de licenţă şi 2 ani, cu un total de 120 de credite, pentru studiile universitare de masterat. Astfel, în cadrul facultăţii sunt organizate următoarele programe de studii universitare:
- Licenţă:
- Finanţe şi Bănci — acreditat;
- Contabilitate şi Informatică de Gestiune — acreditat;
- Masterat:
- Management Financiar Bancar şi de Asigurări — acreditat;
- Managementul Sistemului Informaţional Financiar-Contabil — acreditat;
Realizarea misiunii presupune îndeplinirea unor obiective specifice, concretizate în: asimilarea standardelor occidentale de educaţie academică, ca fundament al formării unor profesionişti capabili să răspundă provocărilor integrării europene şi globalizării economice, ale europenizării şi internaţionalizării; integrarea educaţiei cu cercetarea ştiinţifică, ca premisă a dezvoltării unui corp profesoral de înaltă competenţă; continuarea reformei curriculare, în scopul asimilării standardelor occidentale în ciclurile de studii universitare; dezvoltarea parteneriatelor cu lumea afacerilor, cu instituţiile publice şi cu organizaţiile profesionale în scopul ajustării permanente a ofertei educaţionale la exigenţele pieţei muncii şi al ameliorării formării profesionale a studenţilor; adaptarea cunoştinţelor şi abilităţilor absolvenţilor la cerinţele de angajare, după terminarea studiilor, atât prin formarea iniţială, cât şi prin programele de formare continuă; atragerea studenţilor cu un potenţial evident (pregătire, cunoştinţe, inteligenţă, interes, talent, vocaţie etc.); folosirea unor forme evoluate de transmitere a cunoştinţelor, bazate pe tehnologiile moderne, în paralel cu adoptarea de metode eficiente de predare (cursuri sub formă de dezbateri, cursuri axate pe prezentarea unor cazuri concrete, bogate în exemplificări, invitarea unor specialişti cu experienţă în activitatea contabilă şi financiară; asigurarea posibilităţilor de perfecţionare a pregătirii absolvenţilor.
Aceste obiective sunt realizabile prin structura şi conţinutul planurilor de învăţământ, valoarea şi experienţa corpului profesoral, baza materială modernă de care dispune instituţia, prin disciplinele de specialitate înscrise în planurile de învăţământ, fapt ce conduce la realizarea unei culturi economice a viitorilor specialişti şi la integrarea acestora în viaţa economică.
Printre avantajele absolventului Facultăţii de Finanţe şi Contabilitate regăsim: cunoştinţele şi abilităţile dobândite de absolvenţii acestei facultăţi sunt factori determinanţi în asigurarea succesului acestora la viitorul loc de muncă; abilităţile şi deprinderile dobândite le va asigura eficienţă, putere de coordonare, iniţiativă şi control la viitorul loc de muncă; deşi supuse uneori modificărilor legislative, cunoştinţele dobândite nu sunt bazate pe metode şi procedee perisabile, ele sunt perfect concordante cu cele dobândite în orice altă instituţie universitară europeană de prestigiu, astfel încât absolvenţii îşi vor putea valorifica potenţialul în orice entitate economică din România sau din străinătate; lipsa unei specializări înguste, pe segmente supuse unor variaţii inerente ale economiei româneşti, va permite absolventului să se adapteze cu uşurinţă la transformările rapide la care este supusă piaţa muncii.
Pentru realizarea obiectivelor propuse, Facultatea de Finanţe şi Contabilitate beneficiază de aportul unui personal didactic competent, cu o bogată activitate ştiinţifică şi pedagogică în domeniile respective. Competenţa şi experienţa profesională a cadrelor dicactice sunt probate de portofoliul lucrărilor ştiinţifice în domeniu, de recunoaşterea competenţei profesionale şi didactice demonstrate la materiile pe care le predau.
Va aşteptăm să deveniţi studenţii şi partenerii noştri !